Ai bea o bere dar ți-e foarte lene. E și foarte cald, transpiri, picurii dispar sub talpa fierbinte așezată pe cearceaful alb, marea nu se vede, nu, nu e ceață dar ți s-a așezat o muscă pe nas, dacă n-ar urla ăia ca disperații ai putea ignora totul, te-ai închide în tine și ai medita, dar așa, nu-ți auzi nici măcar gândurile, a naibii muscă, zici că-i lipită, ia un ziar și trage-i una, na c-ai ratat-o și tot cald e. Ai bea o bere dar ești prea sus și liftul e în pană. Mai bine uită.
