Locuia într-o casă verde, la etaj, pe o stradă pavată cu pietre cubice, inegale. Vechea stradă principală a urbei. Uneori oamenii se opreau sub fereastra ei, își aprindeau o țigară și, învăluiți de noaptea care se așternea ușor peste oraș, începeau să povestească. Atunci ea se așeza pe un scaun, după perdea, și îi asculta până își terminau țigara sau povestea și plecau. Abia după ce rămânea doar fumul, doar neantul în urma lor, ea își scotea un covrig cald din buzunar și îl mânca.
Lasă un răspuns