Aș fi avut ochii mai verzi decât marea și pletele mai răsfirate decât nebunia valurilor care macină țărmul. Te-aș fi iubit până la ultima scoică, acolo, întinși peste alge, amestecați printre pietre, acolo te-aș fi iubit până ce totul ar fi devenit una cu apusul, linia aceea fină pe care n-am ajuns niciodată să o scufundăm în mare, departe de lumea înconjurătoare, iar tu tu n-ai fi aflat niciodată, atât de tare te-aș fi iubit. Dar, pentru că n-am fost niciodată, nimic din toate acestea n-a putut să se întâmple.
Lasă un răspuns