Mi-am acoperit ochii cu palmele și am început să plâng. Apoi am respirat adânc, mi-am înghițit frica și am privit îngrozită sfârșitul lumii : dispăreau capete, mâini, picioare, zburau scalpuri, se amestecau între ele degetele, mureau definitiv zâmbetele. Totul era un câmp ars, mirosea a deznădejde și declin, până și norii își vomitau ultimii picuri, de-un galben plăpând, ceea ce fusese odată grădina din spatele casei, devenise cenușă. Abia când s-a terminat totul am îndrăznit să trag apa.
Abisuri 