Au pus ștampila cu viza, apoi mi-au urat bun venit în țara lor. Sperau să mă simt bine. Mi-au întins pașaportul și mi-au zâmbit. Mi-au spus să iau taxiul din fața aeroportului. Aeroportul era pustiu la ora aceea.
Taxiul era alb și avea scaunele îmbrăcate în piele. Șoferul m-a întrebat daca poate deschide geamul. I-am spus că da. Apoi a început să fumeze. Ca un turc fuma șoferul. Mi-a părut rău că fusesem de acord. Apoi a început să vorbească. N-aveam chef de conversație, dar n-ar fi fost politicos să nu spun nimic.
– Turistă?
– Nu.
– Cu afaceri?
– Nu.
– Cu serviciul?
– Da.
Când am ajuns la hotel, șoferul mi-a urat un sejur plăcut în frumoasa lui țară. I-am mulțumit și i-am lăsat doi euro bacșiș. Mi-a mulțumit frumos.
Hotelul era aproape gol la ora aceea. Doar la recepție era un bărbat mustăcios care m-a întrebat cum mă cheamă și de unde vin. I-am spus. Ah, cunoștea bine, și el avea mătușă la Budapesta.
N-am spus nimic.
A căutat pe calculator și m-a găsit. Carmen D., din Romania. Da, exista o rezervare pe numele meu. O cameră single, lux. Etajul patru, liftul din stânga. Micul dejun se servea jos, în restaurantul mare, începând cu ora șapte.
Textul complet aici: https://www.catchy.ro/carmen-2/173027?fbclid=IwAR1ngzSul7RbT9YFkJDi9QgTQpstnoXMrFn17Wn8zJZKM6JRtTzHcu8dSEs
Abisuri 