De colo, colo


Când am ajuns la Brăila, mi-au făcut semn să cobor. Ușile s-au închis zgomotos în urma mea. Văzută de sus, Dunărea semăna cu un șarpe verde, în serpentine. Apoi cineva a tușit și toți ceilalți l-au privit fix, ca și cum, dincolo de stratul gros de nori, ar fi trebuit să fie un munte, o mare, orice. În realitate, abia când s-a luat curentul, și-au dat seama că nu era nimic. Când a venit curentul, am luat liftul până la Brașov. Abia la etajul zece am început să vă povestesc ce mi s-a întâmplat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.