Nu puteai lăsa o zi fără să mă privești cum mă trezeam buimaca de somn la ora șapte, cum căutam mereu telefonul să-i opresc alarma, cum îmi beam cafeaua privind grădina pe care tu m-ai învățat să o iubesc, cum dădeam like-uri pe Facebook și, când începea să plouă des și norul gros transforma totul într-o plapuma albă, te retrăgeai cuminte în colțul tău și așteptai. Când se lăsa noaptea peste oraș, dădeai o stea, și încă o stea și încă o stea și încă o stea, și încă o stea la o parte și continuai să mă veghezi.
Abisuri 
Lasă un comentariu