Stele. Cinci.


Nu puteai lăsa o zi fără să mă privești cum mă trezeam buimaca de somn la ora șapte, cum căutam mereu telefonul să-i opresc alarma, cum îmi beam cafeaua privind grădina pe care tu m-ai învățat să o iubesc, cum dădeam like-uri pe Facebook și, când începea să plouă des și norul gros transforma totul într-o plapuma albă, te retrăgeai cuminte în colțul tău și așteptai. Când se lăsa noaptea peste oraș, dădeai o stea, și încă o stea și încă o stea și încă o stea, și încă o stea la o parte și continuai să mă veghezi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.