Din priviri


În compartiment e cald, pe geamurile murdare, acoperite de o folie publicitară, se scurg stropi fini. Pute a transpirație, e cald, îi e sete, îi e strâmt tot culoarul acela îngust, îi e murdar velurul tocit, încă e amețita, încă pare să se scufunde la fiecare pas, să dispară înghițita ori de linoleul albastru cu pete negre ori de căscatul bătrânului din fața ei, strivita sub tălpile picioarelor întinse sub scaunul ei, zdrobită de privirea aceea care o dezbracă. Poate că doar i se pare sub efectul vinului de ieri seară, poate că nici durerea de cap și nici mirosul acru nu există cu adevărat. Ar vrea să poată închide ochii și să uite. Să ia o aspirină și să-i treacă. Nu are cum să înghită o aspirină. Inima îi bate din ce în ce mai tare și ochii o ustura. A plecat pe fugă, a lăsat taximetristului un bacșiș considerabil, i-a lăsat aproape toți mărunții ei, viața ei măruntă și mărunte ei pasiuni. Într-un nor de praf cu miros de diesel i-au mai rămas fix doi lei. Nici măcar o sticlă cu apă plată nu-ți mai poți lua de doi lei, poate doar o cafea de la un automat dar numai gândul la cafea îi face greață. Se strâmbă în gând. Poate că doar i se pare că se strâmbă în gând, copilul de pe culoar o privește cu ochii mari, cât casa, cu nasul lipit de geamul murdar, aproape că-i dau lacrimile și lui și ei, ar vrea să-i spună copilului să se ducă la maică -sa, să se ducă la bunică -sa sau la cine o fi femeia aceea care-l tine de mână. Se tine bine femeia aceea, aproape că se ține mai bine decât ea, dar asta nu-i o surpriză. E foarte ușor să te ții mai bine decât ea. Ea bea prea multe pahare de vin, prea multă bere, ea așteaptă ore întregi să devină din nou tânără și să uite că a existat odată strada aceea umbrită de pomi în floare, să uite că liliacul poate mirosi atât de frumos, să uite zgomotul metalic și mirosul de cauciuc încins, să uite groaza din ochii bărbatului de la volan, să uite că a fost odată adolescenta îndrăgostită care uita de toate când ajungea acasă și se aştepta la orice când ajungea acasă, că, pe vremea aceea de demult, nu exista ajungere perfectă acasă, nu exista rutina ajungerilor perfecte și era bine asa dar existau zile când poarta era larg deschisă sau când uşa de la intrare era larg deschisă și uneori bunicul era întins în spatele porţii iar alteori era întins în spatele uşii, se întâmpla foarte rar să nu fie întins, căci așa era bunicul, îi plăceau „lucrurile tari” și, când le „testa”, nu-i trebuia mult şi uita de el uita, uita de toti şi de toate şi se întindea pe unde îl apuca iar ea îl găsea lungit acolo, uneori mirosea a iarbă abia cosita, alteori a ploaie, alteori nu mirosea a nimic, și-l descalta și șireturle miroseau a noroi şi tălpile miroseau a alcool de prună și ea trăgea aer în piept și uneori cerea o mâna de ajutor vecinilor căci bunicul era greu şi aproape inconştient pe vremea aceea, însă ei nu-i era frică de nimeni și de nimic pe vremea aceea, ea doar Trecea prin viață ţinându-se de nas și, din când în când, retrasă în lumea ei, visa la caii verzi pe pereți ascultând hiturile anilor 80 în timp ce bunicul sforăia învelit. Apoi îşi aşeza uniforma tocită pe umeraşul vechi şi aştepta.
Bărbatul din fața ei continuă să o dezbrace din priviri.

2 gânduri despre &8222;Din priviri&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.