Am noroc. Are deja ochii închiși. Pleoapele zbarcite îi acoperă ochii, odată albaștri, acum de-un bej spălacit. Mi-ar fi fost atât de rece și atât de frică să-i ating fața mică, sifonata, parcă brăzdata de riduri. L-am cunoscut de când a venit pe lume, l-am văzut crescând, prin jurul casei, l-am fugărit când era mic. Mi-a fost atât de drag. De cinci minute încerc să-l ating. Nu reușesc. Îmi torn un pahar de coniac. Sorb. Înghit. Deschid ochii. Adaug 2 morcovi, pun capacul și fixez cronometrul pe 30 de minute.
Lasă un răspuns