Zicea să iau o foaie mare, de talc și să -mi imaginez pe unde ar trebui să fie părul din spatele casei. Bărăcile de peste drum. Cinematograful Patria și ghereta cu langosi. Când ajungea la langosi, făcea o pauză. Lungă. Știam că, dincolo de zâmbetul firav, înghite în sec. Ș-apoi continua. Zicea să întind foaia mare de calc pe dușumea și să trasez punctul din care începea să scârțâie poarta veche, metalică. Nu reușeam să-mi amintesc decât că era o poartă verde, pe care scriam cu creta. Când mă plictiseam, mototoleam foaia de calc și deschideam Facebook-ul. N-am știut niciodată care-i treaba cu tiparele Burda.
Abisuri 