Jurnal de vacanța (2) – până și GPS-ul e răpus de farmecul Veneției

Ziua precedentă o găsiți aici.

Duminică (1): 10851 de pași 

Duminică ne-am sculat tot cu noaptea în cap. După un mic dejun copios – salam de Sibiu, roșii din piață, din România, de la Star, cașcaval Dalia și cafea Davidoff făcută la cratiță – am plecat spre Veneția, via Austria. Un traseu mai lung cu o oră decât traseul prin Slovenia dar ne doream tare mult să vedem munții. De văzut munții i-am văzut dar n-a fost chiar atât de spectaculos precum ne imaginam noi că o să fie. Acum 15 ani, pe drumul național era o priveliște spectaculoasă dar, între timp, a apărut autostrada. Tunel, viaduct, iar tunel, iar viaduct, și, în tot acest timp, munții deasupra noastră. De cele mai multe ori, deasupra tunelelor de deasupra noastră.

Una peste alta, am ajuns la Veneția pe la ora cinci. Ca un excelent organizator de vacanțe ce sunt, rezervasem din timp parcarea în Veneția – Piazzale di Roma, într-una dintre cele două mari parcări publice. Douăzeci și opt de euro pe zi, o afacere, așa spunea mobile app-ul instalat special pentru asta. Și tot despre parcarea cu pricina Google spunea că e acoperită. Nu subterană, dar acoperită. O adevărată mana cerească pentru noi în condițiile în care: unu) aveam o mașina neagră și doi) temperatura la Veneția era anunțată că va urca până la treizeci și cinci de grade.

Din păcate, am apucat să ne bucurăm de “marea afacere” și de “mana cerească” doar vreo cinci zile, trei înainte să plecăm și încă două, până să ajungem în Piazzale di Roma, în parcarea cu pricina, și să constatăm că : unu) prețul unui tichet cumpărat “pe loc” era cu un euro mai ieftin pe zi și doi) că locurile de parcare “acoperite” erau toate ocupate de localnici, pentru turiști fiind disponibile doar locurile de la etajul zece, în plin soare.

După o tură completă de înjurături și promisiunea că nu vom mai calca niciodată pe acolo, am decis să luăm vaporetto.

Și, pentru că nu ne născusem în Veneția ca să știm ce vaporetto trebuie să luăm, și, mai ales de unde, l-am întrebat pe primul polițist întâlnit unde este stația San Angelo. In english, of course, căci italiana mea este încă la ani lumină distanță de italiana lor. Polițistul s-a uitat la mine ca la un extraterestru, după care l-a întrebat ceva pe un alt polițist care, la rândul lui, m-a privit de parcă n-ar mai fi văzut în viața lui niște turiști pierduți în Veneția. Până la urmă mi-a explicat că trebuie să merg până la Tronchetto și să iau vaporetto de acolo. Norocul meu a fost că nu l-am crezut. Ca un bun organizator de vacanțe ce sunt, citisem pe net că Tronchetto este o insulă artificială relativ departe de Piazzale di Roma.

Urmarea o găsiți aici.

4 gânduri despre „Jurnal de vacanța (2) – până și GPS-ul e răpus de farmecul Veneției”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.