Jurnal de vacanța (3) – turnul din Pisa e doar cel mai înclinat dintre toate

Ziua precedentă o găsiți aici.

Luni (1), 23676 de pași

Luni ne-am trezit mai târziu. Am pus ceasul să sune la ora opt și la ora opt și un sfert masa era deja gata: oua fierte, prosciuto, salam de Sibiu, cașcaval Delia, roșii de la Star, din Brașov. Ultimele roșii din România.

Până să începem turul prin Veneția, ne-am zis să refacem stocul de mâncare. Știam deja cum se ajunge la minimarket, am purces la drum. Până la minimarket ne-am cumpărat înghețată și am intrat în toate magazinele de genți. Doi euro cincizeci două cupe de înghețată. Acceptabil. Nici gentile de piele nu erau scumpe. Scria pe ele “made în Italia”, erau toate reduse la 50% și toate erau vândute de asiatici. Nu știu dacă este o regulă, dar toți vânzătorii de genți de piele pe care i-am întâlnit în Veneția erau asiatici.

La minimarket am ajuns după ce am terminat înghețata și am cumpărat o geantă de pielea de 89 de euro, redusă la 45 și negociata la 35.

Din minimarket am cumpărat creveți congelați, orez integral, roșii crete și Prosecco. Prosecco-ul era alb, a costat nouă euro și a fost foarte bun. Roșiile erau mari, crețe, un pic seci pe dinăuntru și nu aveau nici un gust. Când le-am mâncat, am pus multă sare și mi-am adus aminte de roșiile din Franța.

În fine, una peste alta, după ce am pus cumpărăturile în frigider, am plecat să vizităm Veneția. La ora 12 aveam programare la vederea panoramică de pe terasa clădirii fondaco dei tedeschi, drept pentru care am hotărât să dăm o tură prin zona Rialto. Pe partea cealaltă a podului am descoperit piața Rialto, plină cu bunătăți, de toate colorile. Cel mai mult mi-au plăcut miezurile de “carciofi” scufundate în apă.

Apoi mi-am cumpărat o pălărie de soare, de la o tarabă din jurul pieței. Ca și gentile de piele, pălăriile, șepcile, magneții și, în general “souvenirurile” erau vândute de străini. Eu am cumpărat o pălărie de la un indian cu care am reușit s-o negociez la opt euro în loc de zece. Nu că aș fi ținut neapărat să negociez, am dat doar să plec, pe bune, și i-am spun că mă mai uit pe ici pe colo înainte de a lua o decizie. El, indianul, a luat-o drept negociere și mi-a spus că, pentru că era pentru prima oară când cumpăram ceva de la el, este dispus să mai lase din preț. Mă întreb câți oare ajung vreodată să cumpere de doua ori de la aceeași tarabă?

Intre timp s-a făcut spre ora 12. Ca să ajungem pe terasa clădirii fondaco dei tedeschi – clădire care se află fix lângă podul Rialto – am luat o scară rulantă roșie, până la ultimul etaj. Clădirea în sine este o mică operă de artă, un palat în toată regula care aduce puțin cu Galeriile Lafayette din Paris.

Ajunși la ultimul etaj, am dat de un anunț care spunea că nu se pot efectua vizite pe terasă din cauza faptului că totul e deja rezervat. Ufff, anunțul nu era pentru noi! Am arătat rezervarea unui bărbat înalt, îmbrăcat în negru, care a căutat numele și numărul de locuri pe-o tabletă. Când ne-a găsit, ne-a invitat să ne așezăm la o mică coadă, în spatele unor uși închise. Uși care dădea către terasă. Uși pe care urmau să iasă vizitatorii dinaintea noastă. Uși pe care am intrat la 12 fix. Niște mici vedete, așa ne-am simțit.

Urmarea o găsiți aici.