
Apoi m-am îndrăgostit. Mi-o imaginam tandra și moartă după mine. Blondă, cu o suvita rebela peste ochiul stâng. Mereu pusă pe sotii. Îmi scria ca i-ar plăcea să facă duș cu mine. Să intre ea prima, să potrivească apa și apoi sa închidă ochii. Când închidea ochii, mă pierdeam de tot. Îmi imaginam toți stropii pe gatul ei și mă sufocam. Apoi burta ei devenea deodată extrem de plată și eu îmi așezam capul sub jetul de apă și începeam să plâng. Era atât de bine să iubești! Nu mai iubisem decât o dată. O chema Ana și avea ochii verzi. Nu era o fată ordinară, abia de îndrăznea să imi atingă degetele și se machia într-un verde pal. Aproape că nu se vedea cât de tare țineam la ea. Aproape că n-o țineam de mână și, de frica oamenilor care ne priveau de jur împrejur, aproape că n-o sărutam. Și acum ii mai simt gustul din când în când. Era atât de timidă încât, la un moment dat, a trebuit să nu o mai iubesc. De fapt, așa credeam pe atunci, că trebuia să nu o mai iubesc. În realitate îmi plăcea până și verdele pal și, mai ales pleoapele ei.
Când mă gândesc la pleoapele ei, îmi vine să plâng. Uneori mi-e atât de dor de ea încât îmi vine să devin, din nou, elefant. Ieri, de exemplu, de atâta dor de ea, mi-am făcut cont pe Facebook, ca s-o întâlnesc. Am ales cea mai interesantă poză din profil, singura în care fusesem “prins” cu zâmbetul pe buze. Era o poză rară, de care nu-mi mai aminteam. În poză priveam departe și păream complet scufundat în trecut. Până nu demult trăiam mai tot timpul în trecut. Mâncam ca pe vremuri, mă îmbrăcam ca pe vremuri, dansam pe hiturile anilor optzeci și mă indragosteam mereu de ea. De Ana. După poza de profil mi-am definit centrele de interes, filmele care îmi plăceau, cântăreții preferați și paginile pe care credeam că le voi citi vreodată. Eram încă atât de îndrăgostit de ea încât nu s-a mai întâmplat nimic. Multe zile nu s-a mai întâmplat nimic. Continuam să privesc ore în șir câmpul acela întins din spatele casei și mă întrebam de ce nu se întâmplă nimic. O fi contagioasă lipsa întâmplării? Sau poate ar fi fost mai bine să rămân elefant? Cert este că, la un moment dat, m-am îndrăgostit. În poza de profil era blondă, cu o suvita rebela peste ochiul stâng. Mereu pusă pe șotii. Îmi scria ca i-ar plăcea să facă duș cu mine. Mereu intra ea prima și mereu eu îmi imaginam că ea era Ana.