Atunci începusem să mă îndepărtez. El fusese doar un moment, o răbufnire, o situație ieșită din comun. Fusese mânerul de care mă agățasem, bucuroasă că se mai putea întâmpla. Fusese doar o distracție, o evadare, senzația certă că mai exist. Că se mai poate. Fusese infinitul de posibilități ascunse în spatele rutinei. Eu îi fusesem cuiul ruginit de care se agățase împins de aceeași întâmplare. Îi fusesem posibilitatea acelei priviri întâmplătoare din avionul de Viena.
Strivită sub talpa adevărului crud, mă uităm la el fără să îl văd. Priveam departe și zâmbeam. În definitiv nimic nu era întâmplător, cu atât mai puțin micile și intensele momente de infinită revelație. Nu trebuise să îi spun nimic, spațiile dintre noi, pauzele acelea pe care nu reușeam să le umplem nicicum, spuseseră totul.
Eram două lumi perpendiculare care se nimeriseră întâmplător și trecător într-un metrou plin ochi.
După 2 kg de carne de porc la grătar și trei pahare de vin, începusem să ne povestim viața. Trecerile și impresiile lăsate în urma diverselor întâmplări. Unele întâmplări lăsaseră urme adânci. Altele trecuseră nesemnificative. Întâlnirea din metrou fusese o urmă fără definiție. Căutam să înțeleg de ce se petrecuse totul dar mă pierdeam, de fiecare dată, în detalii lungi și multe paranteze.
Despicam minuțios firul în patru, încercând să intelg ce anume “făcuse să” . Ce anume reușise să mă scoată din monotonia lungilor zile în care nu se întâmplă practic nimic ? Să fi fost magia capitolului 3, pagina 35? Să fi fost amintirea unei epoci în care distracția se găsea la tot pasul ?
Nu reușeam decât să lărgesc și mai mult spațiul care mă separa, în realitate, de el. Stătusem amestecați în fumul gros până se terminase ultimul cărbune. Carnea se răcise între timp și afară dădea să plouă. Din curtea vecinilor, dincolo de gardul de lemn putrezit, se auzeau manele. Priveam carnea din castronul de sticlă, ascultam manele fără să vreau și gândul îmi zbura hai-hui, de capul lui. Nu exista logică dovedită în felul gândului de a trece de la una la ulta. Creierul făcea conexiuni după un algoritm secret și îmi amintea deodată de întâmplarea cu scroafa. Probabil din cauza paharelor de vin.
Sau, și mai probabil, din cauza castronului plin cu bucăți de carne de porc.
Abisuri 