Cheia


Stăteam cu ochii lipiți de tavan. Una cu podeaua stăteam. Una cu solul, și, deasupra mea era, printr-o întâmplare, cerul. O gaură mică în tavan. O coincidență. Gaura în tavan, cum naiba că s-a potrivit. S-a potrivit, și basta. Și eu priveamm prin ea stelele. Uneori erau toate, alteori erau acoperite de nori. Habar n-am ce-ar fi trebuit să fac mai departe. Să cred că este cea mai lungă zi. Să cred că este cea mai lungă noapte. Solstitiu. Uneori, se întâmplă. Sol. Aveam cheia dar n-aveam absolut nici o altă idee.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.