Stăteam cu ochii lipiți de tavan. Una cu podeaua stăteam. Una cu solul, și, deasupra mea era, printr-o întâmplare, cerul. O gaură mică în tavan. O coincidență. Gaura în tavan, cum naiba că s-a potrivit. S-a potrivit, și basta. Și eu priveamm prin ea stelele. Uneori erau toate, alteori erau acoperite de nori. Habar n-am ce-ar fi trebuit să fac mai departe. Să cred că este cea mai lungă zi. Să cred că este cea mai lungă noapte. Solstitiu. Uneori, se întâmplă. Sol. Aveam cheia dar n-aveam absolut nici o altă idee.
Abisuri 