Curtea interioară


La ora unu fix sting veioza și mă întorc pe partea dreaptă. Apoi îmi strâng genunchii la piept și mă forțez să respir rar. Cât mai regulat posibil. Inspir, țin în mine, respir. Inspir, țin în mine, nu funcționează. În curtea interioară o sticlă se face țăndări fix sub geamul meu. Închid din nou ochii și mă forțez să nu mă mai mai gândesc la nimic. E practic imposibil să nu te gândeșți la nimic. Am citit asta undeva. Sau poate că am auzit asta undeva.

E mult mai ușor să asculți decât să-ți strici ochii citind. Cel puțin așa îmi spunea bunicul când mă vedea cu vreo carte în mână, „nu mai citi atât că-ți strici ochii „, așa îmi spunea, dar eu mă încăpățânam să citesc și mai mult, de parcă îmi doream cu tot dinadinsul moartea în chinuri a ochilor. 

Până la urmă, adorm. Dar nu durează mult. Mă trezesc speriată după o oră și ceva, cu senzația că țopăie cineva, fix deasupra capului. Mă uit în sus dar nu văd nimic. E întuneric beznă în cameră. Mereu mi se pare că țopăie cineva deasupra capului. Acasă, la Brașov, deasupra capului era podul și-n pod țopăia mereu cineva. Sau ceva. N-am aflat niciodată cine. Sau ce.

Pe la patru și ceva reușesc, în sfârșit, să adorm. Visez preoți care sfințesc podul casei și pisici care se fugăresc deasupra capului meu. La cinci fix preoții dispar dar rămân pisicile. Nu mai reușesc să adorm. Deschid ochii și dau de pomul din curtea interioară. Ramurile lui înțeapă, într-un dans grotesc, geamul. Poate că de vină a fost, dintotdeauna, doar vântul.

Țin ochii lipiți de geam, poate, poate.

Dar, nu. Nici vorbă. Nici de data asta.

Cineva mi-a spus odată că, atunci cand nu pot să adorm, să încerc să mă imaginez pisică. Pisicile nu au noțiunea timpului. Pentru ele, viața este un prezent continuu. N-au la ce să se gândească. Nici trecut, nici viitor. Un prezent continuu și plat.

Timp de zece minute încerc să devin pisică dar nu-mi iese. La mine funcționează totul pe dos. Cu cât îmi doresc mai tare să devin pisică, cu atât mai mult demonii mei interiori se încăpățânează să facă fix pe dos. Dar până la urmă obosesc și ei și o lasă baltă.

Aici nici măcar câinii nu latră.

Adorm.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.