Uite, îi zic eu, scrie pe tabelul mare că tati ajunge la trei și cinci. Ea se uită la tabelul mare și începe să râdă. Tati, tari zice. Râde. Bunicul o ia de mână și o trage spre el. O ia în brațe și o strânge la piept. Apoi se întoarce spre mine și mă fulgera cu privirea. Știu. Din cauza mea a trebuit tati să plece. Doctor în lucruri nesemnificative, asta sunt. Fac totul cu pasiune, îi spun, nu contează banii. Bunicul o lasă jos și se duce să-și ia o cafea. În difuzoare o voce anunță că zborul de la Londra nu va ateriza niciodată. Nu la București. Nu știu ce să-i spun.
Abisuri 
Lasă un comentariu