Biletul scris cu carioca neagră. Cinci sute de caractere, nu mai mult. Pietrele. Valurile. Spuma. Pietricele astea mici care-mi intră printre degete. Nisipul ăsta nenorocit care mi se lipește de tot. Tălpi. Pulpe. Brate. Sâni. Melodia asta enervanta. Mustaciosul de la bar care o pune în bucla. Gustul ăsta acru de șampanie răsuflata. Râsetele astea deocheate de puști crescuți în puf. Tot acest apus roșu, scurs în mare. La ce bun să mai încerc. În definitiv o viață are omul. O sticlă aruncată în mare.
Lasă un răspuns