Mie mi-au spus doar că or să vină unii de la televiziunea română, să-i ia interviu bunicii. Să fac bine să fac baie, să mă pieptăn și, în primul și în primul rând, să nu mă holbez la ei. Am făcut baie, apa era aproape rece, cazanul era spart, nu era presiune la gaz. M-am și pieptănat. Apoi am așteptat să vină cei de televiziunea română. Până să vină, bunica a întors casa cu fundul în sus. A spălat dușumelele cu un prosop vechi scufundat într-o găleata plină cu apă nici foarte caldă, nici foarte rece, amestecată cu petrol. Prin toate colțurile l-a târât, așa ghemuita pe podea. Părea atât de mică așa, ghemuita pe podea….
Cei de la televiziunea română au ajuns cu o jumătate de oră întârziere și nici măcar nu și-au cerut scuze. Nimeni n-a comentat. Au felicitqt-o pe bunica, i-au înfipt în piept medalia de erou al muncii socialiste, apoi au plecat. Bunica à devenit deodată atât de mare încât, după ce am mai crescut puțin, am început să scriu povești despre ea. De holbat, mă mai holbez și acum.
Abisuri 