De cum a răsărit soarele, a început să se învârtă în jurul meu. Ca ciorile deasupra unui cadavru, așa ești, i-am spus și apoi am deschis larg ferestrele. Doar, doar. Vară. Răcoarea dimineții. Miros de cafea proaspăt măcinată. Păsări, flori, el. El? El nici vorbă să renunțe. Am șters praful, am dat cu aspiratorul, am făcut ciorbă, am călcat, am pus două mașini la spălat, el tot acolo. Pe la zece s-a întunecat de tot, am stins lumina și am dat drumul la aerul condiționat. Acum să te văd, al naibii țânțar.
Lasă un răspuns