Opriți naibii tavanul, zice și se trântește râgaind într-un fotoliu verde. Îmi aprind o țigară. Vrei, îl întreb, nu răspunde. Nu mai aude bine în ultimul timp. Sforăie. Zâmbesc. Da-ți muzica mai tare, cer. O dau. Dansez. Tavanul continuă să se învârtă. Tresare. Opriți naibii tavanul, zice, și încearcă să se ridice. Nu reușește. Îi spun să mai stea. Nu ne grăbește nimeni, știi? Știe. Știu. Închid ochii și continui să dansez. La un pahar plin de whisky distanță, îmi zâmbesc, cărunt, eu.
Lasă un răspuns