Abisuri

La un moment dat mi-au spus că ar trebui să „vizez mai sus”.

– Mai sus în ce fel, am întrebat-o pe directoarea de departament

– În sensul că ar trebui să devii șef.
Mască. Îmi cade fața dar nu las să se vadă.

Am tot ce-mi trebuie, viața personală, pasiuni, timp liber pentru gătit, văzut lumea, scris, citit.

– Altfel nu se poate?

– Adică cum, altfel?

– Adică să vizez mai sus fără să fiu șef.

– Din păcate este singurul post deschis în acest moment. Dacă nu vrei să stagnezi, bineînțeles.
Adevărul este că, de câteva luni, habar nu am ce naiba vor de la mine. Product owner mon œil, de unde să răsar, așa, peste noapte, ceva ce nu m-a învățat nimeni să fiu și nici nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să fiu. Și atunci fusese singurul post deschis.

– Și în ce ar consta job-ul, o întreb pe directoarea de departament, așa să nu pară că mi se rupe de propunerea ei.

– Ar trebui să te ocupi de oameni, evoluție profesională, cursuri, alocări pe proiecte, evaluări.
O maică precista, total perpendicular pe nazuintele mele. Eu scriu, visez, inventez, cum doamne iartă-mă să mă ocup de oameni.

– Ar exista o alternativă? Gen : alt proiect, arhitectură, programe de transformare?

– Din păcate nu. După cum ți-am spus, e singura oportunitate în acest moment.

Mama ei de viață. N-ar da bine să zic nu. Că am fost aleasa. Zic bine, de ce nu.

Ziua z. Eu, directoarea de departament și femeia de la resurse umane. Interviul decurge de parcă eu aș fi cerut să devin șef. Mă abțin cu greu să spun „gata, îmi dau demisia” și să ies din spațiul acela 2×2 cu vedere spre Promenada. Dar n-ar da bine. Răspund greșit la zeci de întrebări. Cum ai reacționa dacă X ar veni constant la birou la 10 și ar pleca constant înainte de cinci? Aș reacționa în sensul în care aș înțelege dacă își face treaba sau nu. Știți, de la un anumit nivel de experienta în sus… wrong answer. Cum ai reacționa dacă ar izbucni un conflict. Păi, aș reacționa așa și pe dincolo. Wrong answer.
Și tot așa, vreo juma’ de oră. Wrong answer, după wrong answer.
S-a dus naibii tot efortul meu de 5 ani încoace de a scăpa de sindromul impostorului.

Într-un final, femeia de la resurse umane a pus pixul jos și m-a privit fix în ochi.

– Știi, ultimul pas al acestui interviu de promovare este un test de personalitate. Sunt cam 30 de întrebări. Te-ar deranja? Îți trimitem rezultatele pe email, săptămâna viitoare.
Ce naiba să mai zic? Să mă deranjeze n-ar mai servi la nimic. Răspund, cât pot eu de sincer. Când termin, directoarea de departament și femeia de la resurse umane îmi mulțumesc și-mi urează concediu plăcut.
Da, săptămâna viitoare voi fi la mare. În Grecia. Pe o plajă lată și pustie. Apa va fi limpede și cerul va fi atât de albastru, zgomotul valurilor va fi atât de Zen, zgomotul pietrelor mutate de valuri va fi atât de liniștitor, încât, ca să uit de rezultatele sosite pe email cu trei minute înainte să intru în apă, voi face pluta, timp de zece minute, cu ochii închiși.