Imediat după Revoluție, cerul era de-un gri apasător. Într-o seară, în timp ce urcam dealul spre casă, o racheta a aterizat fix în fața mea. Discutam despre banii strânși la saltea. Dacii, rate, rații zilnice de zahăr, făină și ulei. Atâta amărăciune. Am scăpat cu viață, am răsuflat ușurata, am descuiat, am intrat în casă, am aprins toate luminile, mi-am făcut un ceai și am deschis larg, fereastra. Deasupra lunii, o Dacie galbenă, 1310, fâlfâia ușor, din aripi. Și acum tresar când îmi aduc aminte.
Lasă un răspuns