Locuiesc într-o cameră mică, vopsită în alb. Baia este și mai mică și are un duș în care abia încap. În fiecare dimineață iau micul dejun într-o sală mare, plină cu oameni grăbiți, îmbrăcați în haine în culori închise. Mănânc croissants cu unt pe care îi înmoi într-un bol alb, umplut până la jumătate cu o cafea amară, etiopiană. Zilele îmi trec toate la fel, serile sunt lungi și nopțile mi le petrec numărând cât a trecut. Cât a mai rămas. Când o să ajung la capăt o să-mi fie bine. Mult mai bine.
Lasă un răspuns