Până să apari, pe nepusă masă, nici habar nu aveam că exiști. Da, râzi, ce-ți pasă, mă lupt cu morile de vânt în timp ce tu râzi, cu păianjenii și cu întunericul mă lupt, spațiile, oamenii, înălțimile, astea îți sunt gloanțele, tu râzi și eu îmi promit că voi trece peste, că voi trece cu brio exercițiul imaginației, eu, pe o insulă, tu departe, tu foarte departe, tu nici măcar nu m-ai speriat vreodată, tu nici n-ai existat vreodată, tu cine ești? Am și uitat unde te-am îngropat cât am putut de adânc, draga mea fobie.
Lasă un răspuns