Strângea între degete pământul argilos și țesea amintiri. Țările de peste mări, oamenii, idealurile lor mari, mâinile moi, transpirate, nopțile petrecute în aeroporturi pustii, banii pierduți la jocurile de noroc, iubirile de-o noapte, bețiile de-o viață, regretele, lacrimile și promisiunile, încercările și eșecurile, pariurile. Da, pariurile lui stupide, stânca ascunsă sub valuri, nopțile l-au înghițit, una, două, unsprezece. N-ar fi trebuit să sară. Abia în a douăsprezecea a realizat că murise de ceva vreme.
Lasă un răspuns