Îmi place. Mult. Pentru că îmi amintește de ce fel de literatură citeam pe vremea când locuiam în Franța și citeam în RER fraze lungi, cât două stații de lungi, și, timp de încă o stație, mă gândeam cât de mișto e să scrii așa, cu acel patos care nu poate fi întrerupt de un punct, cât de multe reușește să-mi transmită acea frază interminabila, atât de multe, încât uneori mi se întâmpla să uit să cobor la „Arcueil La Place” și să trebuiască să aștept, timp de zece minute, următoarea stație, gândindu-mă, în continuare, la cât de mișto e să citești acele fraze lungi care te scot dintr-un RER B aglomerat și te duc departe, acolo unde numai maeștrii cuvintelor te pot duce, indiferent cât de imposibil de argumentat logic o construcție de tipul „a început să tremure mai puțin” ar putea părea a fi. Dar pe cine interesează logica unei ziceri atâta vreme cât reușește să te facă să evadezi?
Abisuri 
Lasă un comentariu