Locuia într-o casă galbenă, la marginea unui câmp. Odăile erau goale și ferestrele erau mici. De un singur scaun avea nevoie ca să poată evada. Când evada, o lua, agale, pe drumul ce trecea prin mijlocul pânzei de in. Mergea încet, ascuns de lanurile de grâu, până ce noaptea se așternea, tăcută, peste biserica din centrul satului. Abia atunci își tăia urechea și o îngropa în micul cimitir. Din ea va înflori un oraș întreg de floarea soarelui, își spunea, pe drumul ce ducea înapoi, la casa galbenă.
Lasă un răspuns