Ea are degete lungi și poartă, la încheietura mâinii stângi, o brățară subțire, cu o cruciuliță de lemn. Când zâmbește, în obraji îi apar două gropițe, iar când îl privește, obrajii lui devin torțe aprinse din nimic iar pe spate, pe sub tricoul din bumbac, i se preling firicele de transpirație. I-ar spune ceva, dar cuvintele-i rămân înțepenite în mărul lui Adam. Ea îi zâmbește. El o să ia o gură din ceaiul de mentă îndulcit cu miere și o să țină clipa asta strânsă năpraznic între pleoape.
Lasă un răspuns