Simte strânsoarea. E ca o seară caldă de sfârșit de vară, de pe vremea în care strada copilăriei mirosea a carne friptă pe grătar, iar greierii începeau să cânte imediat ce soarele dispărea în spatele dealului. Își aduce aminte și de gustul roșiilor din grădină. Mari. Zemoase. Dar doar atât. Simte strânsoarea. Ar vrea să-i poată să spună ceva. Orice. Mamă, sunt eu, Lisabeta, fiica ta, aude un glas, de nu foarte departe. Lisabeta? Care Lisabeta? De jur imprejurul ei, sunt doar scaune goale.
Lasă un răspuns