
Ce-i mai plăceau schemele logice. Și ce bărbat bine era proful. Găină, așa îl chema. De asta își aduce bine aminte. Promoția mate-info, 1985. Și ce mai bairamuri trăgeau. Se așază pe o bancă și privește oamenii. Unii o salută, alții îi zâmbesc. Nu știe cine sunt, au apărut de nicăieri. În ultimul timp, chestia asta i se întâmplă din ce în ce mai des. Se ridică, să plece. Să meargă unde? De ce au lipit afișe pe toți copacii? Pe toate porțile? N-are nici o logică. De ce femeia din afiș seamănă cu ea?








Lasă un răspuns