Era o seară toridă de vară, din timpul campionatului mondial de fotbal. Băusem trei martini în timp ce Egiptul dăduse două goluri și Argentina egalase. Nu așteptasem finalul, o luasem agale, către metrou. Apăruse de nicăieri. 1,90. Gras, dar nu obez. Genul care stă la laptop și mănâncă chips-uri. Mă urmărise până la intrarea în bloc. Apoi rămăsese acolo, ore întregi. Dimineața următoare găsisem un bilet în ușă. Îl chema Gelu și văzuse bestia în ochii mei. N-au reușit să ne prindă niciodată.
Lasă un răspuns