
Locul 22, vagonul unu. Lângă ea se așază un bărbat. Își întinde picioarele și-și scoate telefonul. La intrarea în Predeal, trenul frânează brusc. O atinge și-și cere scuze. Nu e grav, îi spune. O privește cum își reia lectura. Se întreabă, pe rând, cum ar fi, dacă. Nu îndrăznesc să-și termine ideea. La fără cinci, ea se ridică, să-și ia valiza. Îl atingea și își cere scuze. E o valiză mică, dar grea, aparențele înșală. El îi întinde o mână și o ajută să coboare. În orașul de la poalele Tâmpei e deja noapte.
(100)








Lasă un răspuns