Ma critic de cand ma stiu. Asa m-am obisnuit de mica : imi dau peste degete de fiecare data cand ma indepartez de subiect sau de fiecare data cand ma contrazic.
Caci da, deseori ma trezesc ca m-am contrazis singura asa pe neasteptate. Si atunci imi incep criticile virulente. Ba ca n-ar fi trebuit sa incep prin a nu ma contrazice ca astfel si doar din vina mea a ramas poarta deschisa tuturor ideilor critice. Ba ca ar fi trebuit sa atac din prima ca sa- mi inchid gura eventualelor critici. La asemenea reprosuri puternice imi vine sa-mi cer ceva argumente, asa cat sa castig ceva timp.
Dar tocmai timpul trece, criticile curg si ma cam pierd pe drum cu vorbaria asta inutila . Decid sa iau o decizie putin mai tarziu .
Lasă un răspuns