Cosmarul imperfectiunii


Intotdeauna m-am temut de negura profunda. Copil fiind, ceream cu disperare lumina zilei in miez de noapte. La inceput aproape in fiecare noapte, mai apoi, incet, incet, in fiecare noapte si cu din ce in ce mai multa disperare. Am sfarsit prin a dispune de propria-mi „luminita” agata de coltul usii , inger pazitor al inchipuirilor frenetice nascute in imaginatii de copil. Anii au trecut , luminita a fost fortata sa dispara si eu am fost nevoita sa-mi accept maturitatea in obscuritatea noptii. „Adultii nu au nevoie de luminite”.

Ani de zile m-am tot acceptat asa in noapte, imperfecta, cu temeri si treziri brutale, cautand si imaginand lumina. Cautand si imaginand ca voi ajunge odata sa devin perfecta, ca toti ceilalti perfecti ce ma inconjoara.

Nu demult insa, noaptea insa m-a trezit la un capat de lume, intr-o padure neagra, in mijlocul ploii. Am inceput, ca de obicei, sa-mi caut lumina, mai intai incercand intrerupatoare, in van – in mijlocul capatului de lume intrerupatoare nu functioneaza noaptea – mai apoi prin perdelele deja trase. Degeaba. Lumina era in pana, imaginatia le fel . Am tot bezmeticit asa cateva ore, una dupa alta pana cand , intr-un final , obosita si la capatul puterilor am inchis ochii. O ora mai tarziu m-a trezit lumina curentului repornit, mult mai imperfecta , iremedial imperfecta.

Anunțuri

23 de gânduri despre „Cosmarul imperfectiunii

  1. interesant este că discutam zilele trecute cu cineva tocmai despre această „nevoie” de perfecţiune care se inoculează tinerelor femei şi care, mie una, mi se pare o crimă. prefer să fiu iremediabil imperfectă, dar în acord cu mine însămi.
    îţi doresc ca lumina să te însoţească mereu. 🙂

  2. citind ma gandeam la frica mea de intuneric, dorm cu placere intr-o incapere in care se pot distinge lucrurile, imi creaza o senzatie de stres sa deschid ochii si sa am aceeasi senzatie ca si cum ar fi tot inchisi, ca nu se vede nimic!
    iti doresc doar nopti luminate!

  3. te tot citesc de ceva vreme…și mă simt bine în marea a sta de sensibilitate 🙂 Uneori mă regăsesc, alteori textele tale sunt punct de plecare spre o autoanaliză. Nu contează dacă ar fi sau nu reale. Ceea ce generează în minte acelorlalți este important 🙂

    1. Imi pare bine sa aud ca sensibilitatea si metaforele prin care o exprim le vorbeste si celorlalti. Consider ca un „ceva” spus din inima are o putere magica. Ador poezia cuvintelor si adevarurile ascuse in spatele lor.

  4. Pingback: Remediu « Abisuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s