N-am putut niciodata sa ma mint cu adevarat. Din aceasta stare de fapt mi s-au tras ceva epitete evocatoare : „esti mult prea naiva , lumea in care traiesti nu iti va pune niciodata nimic pe tava, iti va trebui ceva tupeu ca sa o poti infrunta”. In ciuda sfaturilor aruncate de unii si de altii , am continuat sa raman atasata de verticalitatea mostenita de la cei ce astazi nu mai sunt, acea verticalitate inoculata picatura cu picatura de cei ce stiau atat de profund ca rodul nu se prinde intotdeauna din prima incercare.
Timpul mi-a inrosit obrajii cu palmele primite . Nu ca m-as fi putut numi vreodata masochista. Ci doar atasata la ceva valori adevarate pentru mine chiar daca uneori mincinoase pentru ceilalti.
Sunt si voi ramane vesnica incapatanata, „proprietate” pe care unii continua sa mi-o considere drept calitate … iar altii drept defect. Mai tanara fiind, tineam cu dintii la propriile-mi principii si adevaruri interioare , atat de adanc si atat de profund incat incercam cu disperare sa le inoculez cu forta celor de langa mine. Ca si cum lumea s-ar fi putut derula intr-un mod binar „ori joci cu mine , ori esti impotriva mea”.
Odata cu trecerea timpului m-am obisnuit cu ideea ca nu pot imprumuta nimanui unicitatea mea. Odata cu trecerea anilor am invatat ca adevarul interior traieste intr-o continua transformare si ca numai iesind din lumea mea binara voi reusi sa-i strecor o urma de obiectivitate.
Am realizat astfel ca pot accepta sa fac parte din cei
„accepta sa se imbogateasca imbogatind realitatea celorlalti „
ramanand in continuare verticala in realitatea adevarului interior.
Abisuri 
Răspunde-i lui Șoseta Anulează răspunsul