Ieri am inceput sa ma revolt pe fata. Adica cu ceva strigate de nemultumire si grimase graitoare. Pana acum m-am tot revoltat in gand sau cel mult soapta si n-am obtinut mai nimic in schimbul consolarii afisate. Cum nimeni n-a fost inca capabil sa rupa bariera cuvintelor nespuse m-am simtit obligata de a ma autoextrage din mocirla frustrarilor indesate una peste alta asezandu-ma in centrul atentiei personale si considerandu-ma ca scop in sine a potentialelor actiunilor lansate drept urmare.
Cum de multe ori am tendinta bolnavicioasa de a ma „generaliza” intr-un mod mult prea larg si mult prea naiv limitandu-mi astfel imaginatia la propriile-mi experiente personale, m-am hotarat sa ies din carapacea viselor transpuse pe seama celorlalti si sa-mi strig in gura mare sensurile si contrasensurile, clar si rar , pe intelesul tuturor. Caci tactica altruismului prin delegare scartaie ingrozitor in acest moment generandu-mi o groaza de erori de compilare , interpretare si executie. Cum vremea propice revoltelor se zbate de ceva timp in aer, m-am hotarat sa ma alatur curentului si sa ma revolt la randul meu.
Abisuri 
:)) Si eu am facut exact acelasi lucru… exact ieri. Si m-am simtit asa de bine!
Este extraordinar cand reusesti sa-ti dai seama ca traiesti pentru tine si nu pentru altii si pentru asta este nevoie din cand in cand sa spui verde in fata ceea ce vrei , asa incat sa nu mai exista interpretari salvatoare pentru ceilalti.
pfff… era: SimonaR..
De curând am văzut un film documentar şi printre câteva alte poveşti povestite în paralel este şi una extraordinară , cumva cheia întregului film documentar, din punctul meu de vedere, fireşte. Povestea vine mai întâi prin degetele unui „îngrijitor” de pensiune, surprins de alt protagonist al filmului, un personaj sceptic, în faţa unui pian cântând dumnezeieşte şi-l întreabă „Cum ai putut să ignori ce aveai chiar în faţa ta?”
„Păi, te iei cu alte lucruri”, zice „îngrijitorul…apoi îl pune să asculte şi îl întreabă dacă aude ceva…se auzea ploaia, focul arzând, trosnind lemnele din şemineu…dar „îngrijitorul” auzea mai mult de atât şi începe să improvizeze o altă melodie la pian.
Scepticul e consternat şi-l îndeamnă să nu se oprească din improvizat, însă acesta îi spune că nu e ceva extraordinar ce face el şi că el doar cântă…ascultă şi cântă;
„Te prefaci extraordinar!” îi zice scepticul…în replică, „îngrijitorul” îi răspunde astfel: „Uneori, tot ce trebuie să faci e să te arăţi şi să fii atent…şi muzica apare. Muzica TA apare!”…într-un final, aflăm că de fapt îngrijitorul nu e doar un simplu servitor, ci chiar propietarul locaţiei (o privelişte extraordinară). Cândva fusese pianist, începuse să cânte de mic. Cu timpul, susţinând concert după concert a ajuns să-şi dea seama că nu mai ajunsese să cânte pentru că îi plăcea, ci pentru ceilalţi…şi într-o bună zi s-a hotărât să greşească intenţionat câteva note, verificând iubirea publicului, un test…O revoltă? Da, voia să ştie dacă l-ar mai iubi la fel…publicul nu l-a trecut… 🙂
Iti multumesc pentru link ! Il voi savura pe indelete. Este foarte adevarat ca de multe ori uitam ca existam si pentru noi , nu numai de dragul celor din jur.
Pe Alina o intalnim si miercurea
http://adriana-dardindar.blogspot.com/2011/11/un-doi-trei-si-la-multi-ani-alina.html
Revolta « Abisuri…
„Cum de multe ori am tendinta bolnavicioasa de a ma “generaliza” intr-un mod mult prea larg si mult prea naiv limitandu-mi astfel imaginatia la propriile-mi experiente personale, m-am hotarat sa ies din carapacea viselor transpuse pe seama celorlalti …
bine ai făcut! Și, după cum se vede, bine te-ai și simțit. Cel mai bine mă simt când „scuip” toate relele din mine. E ca o exorcizare. (Mă rog, la mine dracii umbla-n cete și se dau jos greu din cârcă 😀 )
Am crezut întotdeauna că este esențială comunicarea!
Da , uneori , la unii , totul se umple si da deodata pe afara . Atunci unii se revolta. Altii tac , asteptand sa treaca . Dupa revolta unora , viata le este mult mai clara.
[…] rest, ma imping de la spate, revoltandu-ma … Cum vremea propice revoltelor se zbate de ceva timp in aer, m-am hotarat sa ma alatur […]