Imi aduc aminte de vremurile indepartate cand primeam in dar sapunuri „scumpe”, Lux-uri albe sau roz pe care le mirosem odata, de doua ori, le savuram vesmantul catifelat, le deschideam timida la un capat gluga resimtindu-le aroma alburie, le priveam incredula albeata cretoasa, le atingeam perfectiunea cu degete tremuratoare si tineam cu dintii clipa in loc, inca un pic, un pic mai mult.
Intr-un final le fotografiam mental forma si inchideam ochii sa o pot retine cu forta. Le lasam sa mi se scurga printre degetele inclestate inapoi in salasul catifelat al pachetului atat de discret deschis si le ingropam printre vesmintele in stiva asezate in dulapurile batranesti. Aproape pentru totdeauna. Uneori le redescopeream, luni dupa, fade si obosite de prea multa nebagare in seama. Mirosuri din ce in ce mai nuantate, catifea tabacita, culori imbacsite.
Nu-am inteles niciodata de ce am preferat atata amar de vreme sa pun lucrurile la pastrat? Regretele tardive m-au adus intr-un sfarsit pe linia de plutire dar mult prea tarziu…
Cine isi mai doreste astazi un sapun pe post de cadou ?
Abisuri 
Răspunde-i lui dagatha Anulează răspunsul