Remediu


Pentru ca m-au apucat asa, deodata, melacoliile de primavara si pentru ca aproape ca am si uitat de unde am inceput si pe unde m-am imprastiat, m-am hotarat ca vremea a sosit sa mai invat ceva din cele deja graite, sa le mai graiesc odata pe cele deja invatate si cine stie, poate voi scapa si de data asta …

La inceputuri eram relativ cinica in fata umorului bizar al vietii.

Eram atat de vesela ca devenisem, in sfarsit , trista ! Ani si ani dupa, inca imi mai spun ca am fost prost indrumata …

Nu mult timp dupa aceea am inceput sa devin putin mai inteleapta si m-am apucat sa-mi despic frica in patru si sa dau cu ea de patru pereti alesi la intamplare.

La sfatul celor intelepti, incerc sa privesc in afara cercului, sa evadez din cand in cand in realitatile celorlati …dar ceilalti sunt departe, din cand in cand, sau nu mai sunt.

Dar… nu m-a tinut mult. M-am regasit complet irationala si totusi inca analitica in de-a dreptul despicatele si replicatele-mi puncte de vedere..

De catava vreme, intr-un mod absurd de monoton si idiot de irational, mi-am impus singura ca zilele trebuie sa se asemene una cu alta. Ca orice exceptie va fi marcata ca ”defect de fabricatie” si va fi returnata la expeditor pentru a fi refacuta in standardele impuse.

M-am hotarat deci sa ma dau publicitatii intr-o noua versiune o noua stare de fapt, complet opusa profunzimilor asumate pana nu demult.

In ceea ce priveste “despicatul firului in patru”, l-am folosit pana la uzura, si,  cum orice exces este daunator, incerc cu disperare de catava vreme, sa devin superficiala …

Momente de nostalgii irecuperabile s-au tot prezentat, o sumedenie. Urme , …

Stau pe bordura vietii si privesc cu jind urmele scrijelite pe pervaz, incercand sa asociez un nume fiecarei urme. Timpul s-a amuzat trecand peste ele, amestecandu-le incet,incet, pe toate, intr-un amalgam de culori si senzatii greu de definit.

rostogoliri ..

Iarba proaspata mi se prelinge pe fata, rostogoale , rostogoale.  Panta e lina , verdele crud.

… strazi pierdute prin ploaie …

Odata cu trecerea timpului, strada copilariei mele s-a maturizat si ea, sincronizandu-se cu timpul trecatorilor si transformandu-se intr-o aproape sosea cu dunga pe mijloc, egal impartita intre doua sensuri.

singuratati uitate pe un mijloc de strada in asteptarea „celorlalti” …

Copil fiind, imi inventam jocurile si apoi le daruiam ceilorlati odata cu mine.

… trenuri compartimentate cu priviri negativ analitice si conversatii de complezenta …

Ca si cum inconstientul proaspat trezit si in pozitie de atac si-ar putea lua in serios, asa , pe nepusa masa, rolul de aparator al unicitatii individuale.

intalniri imposibil de ingropat in uitare …

Prima intalnire cu ultimele bucati bine ascunse dintr-un ”mine” inca necunoscut s-a petrecut cu ceva timp in urma, pe vremea cand visele pareau inca cu toate realizabile.

treceri trecute undeva, departe.

Sau navigam prin valuri provocate de propria-mi miscare, de colo-colo , in lung si iar in lung, de una singura, singura cuc in toata apa aia enervant de albastra si netulbure, macinata de priviri hamesite sau tocmai burdusite cu o ultima bucata din ceea ce unii considera ca ”una dintre cele mai bune halci de carne din sudul lumii nostre”.

In ciuda nostalgiilor cu tenta melancolica m-am pastrat si mi-am asumat mereu dulcea autenticitate ,

Viata mea virtuala nu este ipocrita. Sunt si voi continua sa fiu in stransa legatura cu mine, cea reala.

, vertical de adevarata ,

Odata cu trecerea timpului m-am obisnuit cu ideea ca nu pot imprumuta nimanui unicitatea mea.

, dureros de imperfecta !

Nu sunt completa nici macar pe jumatate. Intotdeauna se gaseste o bucata din mine sa o ia razna, haihui, pe la altii.

Atat de autentic de critica .

Ma critic de cand ma stiu. Asa m-am obisnuit de mica : imi dau peste degete de fiecare data cand ma indepartez de subiect sau de fiecare data cand ma contrazic.

Cinismul mi-a mai dat tarcoale din cand in cand. Nerespingandu-l, s-a simtit obligat sa revina si asta din ce in ce mai des.

Pentru ca sunt mereu in cautarea sensului util

Ma ascut in fiecare zi , cu ascutitoarea aia veche mostenita de la bunica. Ma ascut ca sa pot raspunde in modul meu tipic si personal la cererile debile formulate de unii mai  tociti ca mine

pentru ca sunt cinica chiar si pe ipotenuzele vietii ,

Azi am functionat in serpentine. Dis de dimineata am ocolit cu grija valurile starnite de altii, refunzand politicos berea servita in pahare inalte, cu picior -prea multa pompa cu prea numai spuma.

pentru ca fabric cinismul din obisnuinta pauzelor lungi doar uneori auto impuse

Acum doar ma amuz privind la debutantii inocenti prinsi in dansul macabru al descoperirii de sine in intrecere cu ceilalti.

pentru ca detest nimicurile crosetate in lipsa de altceva

“Nimicuri” ar fi prea frumos, de-a dreptul luxos pentru mine. Caci in ultima vreme m-am specializat in a croseta nimicul.

pentru ca detest ravagiile absurdului fabricat de ceilalti si reparate de mine.

De maine incepand va trebui sa inchid paranteze imposibil de inchis ranindu-mi verticalitatea cu inca cateva cutite in spate in speranta unui schimb perceput drept avantajos “rana pentru rana” cu cei involuntar prinsi in jocul de-a absurdul cu o logica inexistenta.

In rest, ma imping de la spate, revoltandu-ma …

Cum vremea propice revoltelor se zbate de ceva timp in aer, m-am hotarat sa ma alatur curentului si sa ma revolt la randul meu.

… ietand in trecere greseli inca si inca repetate pana la uzura,

Chiar si asa, impinsa de la spate de ideile altora, ma fortez sa ma adaptez pentru a nu opune prea multa rezistenta , imi aleg o forma deformata, putin alungita si bine lustruita de fraze de incurajare si ma arunc in necunoscutul celorlati, crezandu-i inca pe cuvantul dat

fortandu-ma pe la spate cu mesaje motivationale autoadresate,

Ma uit din ce in ce mai des. Uneori doar bine ascunsa in privirile celorlalti. Alteori in spatele gandurilor impletite dar nepronuntate. Sau, eventual, prin incalcitele si nesfarsite discutii cu mine si despre mine. De cele mai multe ori insa, ma uit atat de bine si atat de profund incat cu greu imi amintesc unde m-am lasat si in ce scop.

respingand in forta cosmaruri inca bine ascunse.

Ani de zile m-am tot acceptat asa in noapte, imperfecta, cu temeri si treziri brutale, cautand si imaginand lumina.

Ma analizez in treceri dese si repetate asteptand in van sfarsitul pierdut in bucla propriei neputinte.

Stau si adun nimicurile saptamanale incercand sa trag o linie cat mai continua intre inceputul de acum cateva zile si sfarsitul ce se antreneaza inca pe margine, la limita zilei de maine.

si astept supravietuirea, chiar si improbabila.

Am reusit sa supravietuiesc vietii. Pana acum 5 minute cand realitatea din jurul meu a inceput sa prinda, incet, incet , forma.

Reclame

3 gânduri despre &8222;Remediu&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.