Zombie

Sunt zombi. Stiti, acea sezatie in care ai impresia ca gandesti doar cu degetul mic de la piciorul stang si ala din cand in cand in pauza. Senzatia aia tampita cu care te trezesti pe nepusa masa, taman cand iti e lumea mai draga si te descoperi miscandu-te in cerc in timp ce altii incearca sa se miste in rotocoale fumate de pe margine cu nesat de un urias picat din cer pe nepusa masa in mijlocul unei gloate in miscare brawniana.

Senzatia ca existi dar cu incetinitorul si atunci pe datorie. Ca ai da orice ca sa poti fi impins de la spate cat mai discret dar totusi impins ca sa poti avansa cat de cat spre ora pranzului in asteptarea serii.

Ma man de la spate cu vorbe blajine evitand vaicareli inutile si necautand pentru moment nici macar umerii aplecati ai bagatorilor de seama. Ma simt inca alaturi de mine chiar daca din ce in ce mai putin. Ma lupt cu rotatii aleatoare, frisoanele imi dau batai de cap, gandurile parca toate au intrat in greva carandu-se in pustiu.

Ar fi putut incepe altfel saptamana asta ingrediente erau pe alese, un pic de primavara inca rece dar senina, un pic de forfota in minus la cantar, un pic de voie buna dar atat de repede anihilata. Dar n-a fost sa fie frumos ci doar dificil , caci asta e viata si tranzitiile sunt dure. Ieri eram, azi sunt deja altfel. Sa speram ca nu va tine mult.