Soarele roade pana la os. Se infrupta bine si apoi se sterge satisfacut la gura. Astfaltul s-a topit demult, acum greierii ii rod ultimele resturi si canta in draci, toti in acelasi timp, parca multumiti de rezultat.
Adie o briza artificiala – clima nici ea nu mai tine randul soarelui – mult zgomot pentru nimic. Iarba nu mai creste demult, acum e doar piele si os, amandoua de un galben – aproape murdar. Uscat. Calcat in picioare. Terciuit.
Pe aici pranzul pare sa dureze mult. Mai mult decat zorii si mult mai mult decat asfintintul.
Pranzul asta s-a latit de tot, de nici pranz nu-i mai poate fi spus numele. E de-a dreptul cuptor navalit peste lume.
Lumea doarme pe bune asteptand sa se toceasca ultimul canin. S-ar zice ca spre orele optsprezece ar fi programat datul duhului, dar uneori ii trece randul si continua sa roada, cu toti ceilalti dinti. Soarele. Pana la os.
Lumea s-a oprit in loc si asteapta sa vina toamna. In asteptare, clipele trec topite, una dupa alta.
Lasă un răspuns