Apa salcie cu o lingurita – cu varf – de cafea, putin zahar- ca eu nu pot si pace fara – si un pachet de vorbe infasurate cu panglica rosie. In fiecare dimineata – dis de dimineata – nici cocosii nu canta, nici greierii nu cuvanta, nici soarele nu roade. Numai noi si zgomotul tacamurilor inca ude, masa stearsa cu grija – de cu seara – untul bocna si dulceata de smochine luata din curiozitate dar pana la urma nu degeaba ca a meritat banii, un fel de dulceata de nuci dar putin altfel si putin de mai prin sud.
Vinete taiate cu toporul si in plus si sarace lipite pamantului, numai ele cu ele fara pic de vlaga. Nici pic de sare sau strop de ulei sau urme vagi de ou. Doar ele cu ele si cateva urme de o bucatica mica-pitica de ardei rosu si odata gras.
Noi si masa plina si, daca-i eventual duminica dimineata, slujba satului la biserica de peste drum, in difuzoare. Dar azi nu-i duminica deci zgomot nu-i. Mancam in tacere pret de cateva minute, asteptand miracolul caderii printre cei cu picioarele pe pamant si cu capul pe umeri. Efectul cafelei salcii in canute cat degetul – ca altele nu-s- se lasa luuung asteptat, ne ocoleste pret de cateva zeci de minute bune si nu se decide deloc – sa-i zgudui bine ? sa-i ignor de-a dreptul ? – intr-un final ceata se ridica si zarim marea la orizont , undeva departe dar totusi vizibila, albastra „bleu-marin”. Azi pare sa fie soare cu nori dar nu ne pasa suntem deja sarati pana la os si tot pana la oase rosi.
Ultima zi trebuie neaparat sa fie unica, diferita, ne hotaram deci sa tragem de ea pana se va rupe de tot, latita, pana la limita lungita, pana peste cap deformata.
Masa-i acum golita si saracita, pielea incepe sa arda mocnit, vinetele au ramas asa cum le-am gasit. Goale, acre si reci.
Ultima zi trebuie neaparat sa fie unica, diferita. Ne ridicam brusc de la masa golita de vinetele acre si reci si fugim sa hranim cateii satului din oasele ramase de iei. Goale si ele.
Dar inca gustoase.
Abisuri 
povestita vacanta cu savoare de cu zori si pana mai tarziu, cu haz si pofta asa! 🙂
weekend fain!
Vacanta inspira, n-am ce (ma) face 😉
O ultimă zi văzută din pod. Dacă te vei uita în sus o să mă vezi stând cu picioarele atârnate de scândura de la pod și privind toată acțiunea dintr-un sus neimplicat. Această ultimă zi e de fapt o primă zi în altă parte. Orice e o ultimă undeva e o primă altundeva, nu?
Am urmat sfatul tau si m-am uitat in sus. Surpriza mare! Ultima zi era doar de forma si motiv ca altele ca ea stateau intr-adevar la rand. Si de atunci le tot numar una cate una si nu astept sa treaca. dar tot trec.