Anitviral


Imi aduc aminte de zilele acelea de demult cand, la vreo sapte ani si ceva, mi s-a interzis accesul la clasele scolii generale pe niste motive bine intemeiate. Descoperisera „tovarasii doctori” ca dadeam cu darnicie la toti nepastrand (aproape) nimic pentru mine. Cu altfel de cuvinte, eram exemplul personificat al altruismului coborat printre muritorii de rand. Atunci am aflat prima data ca se poate da din senin si fara voia nimanui. Atunci am aflat pentru prima data ca se poata lua de la unii si imparti la ceilalti fara urme vizibile de oaresce tranzactii.

Pe vremea acea indepartata genul acesta de altruism era amarnic condamnat si purtatorii de cuvant izolati de-a binelea pana le sareau fulgii de atata darnicie gratuita. Cum eram mica si relativ inocenta m-am considerat o buna bucata de timp extrem de mandra de actul realizat fara voia mea, mai ales ca priveam in jur – metaforic vorbind, a se intelege „mi se povestea ca” – cum numarul elevilor prezenti la cursuri se injumatatise de cand incepusem eu sa dau fara voie. Cum eram mica si relativ inocenta admiram cu mandrie suprematia vidului creat de marinimia generata de umila mea persoana.

Am dat la toti o buna bucata de timp pana m-au detectat si m-au inchis in spatele peretilor racorosi ai casei batranesti. Comunicarea-mi era extrem de limitata, de drept la vizite amicale nu beneficiam mai deloc „prea periculos pentru cei din jur”, telefon n-aveam, web si alte bazaconii d’astea inca nu aparusera. Devenisem un quasi- pusnic ascuns in spatele unor pereti grosi de caramida „d’aia buna si rezistenta fabricata prin anii 50′ undeva la marginea orasului”.

Imi aduc aminte zilele acelea de demult cand ma plictiseam de moarte asteptand sa-mi treaca darnicia si incercand din rasputeri sa inteleg unde-i buba sistemului. Eram doar aproape inocenta, simteam deci un pic ca ceva-i lipsit de coherenta si ca logica-i putin absenta in decizia finala. Atunci, in zilele acelea sumbre, macinata de durerea izolarii si a ruperii de toti si de toate, am jurat razbunare ! Am jurat ca voi face tot ceea ce-mi va sta in putinta pentru a schimba sistemul si regulile lui invechite, ca voi milita cu mijloacele si dupa puteriile proprii pentru a deschide ochii lumii asteia adormite.

Si am facut cate ceva, probabil nu indeajuns dar directia impusa am pastrat-o cat m-au tinut fraiele. Cum altruista am ramas – in veci n-am putut modifica gena – mi-am focalizat eforturile pe ajustarea parerii si perceptiei. A mea si a celorlati – in fata datului pe degeaba si a aceptarii actului in sine fara punere la zid cu forta.

Trebuie recunoscut ca am fost ajutata de ceva imprejurari neasteptate si de ceva personaje memorabile. M-am antrenat ani in sir in a da si a nu astepta nimic in schimb, a da pur si simplu din placerea de a ajuta. M-am antrenat ani in sir a contracara atacurile rautacioase ale celor ce vedeau de fiecare data in actul altruist un castig si material si imediat. Am evitat cu orice pret izolarea fortata in spatele unor dogme la moda, subiecte de predilectie a barfelor la colt de ulita, pe seara.

Am dat si continui sa dau in felul meu ceea ce consider ca merita dat.

2 thoughts on “Anitviral

    1. Imi era teama ca metafora destainuita neascunsa in fata realitatii n-a fost indeajuns de nu prea tare metaforica pentru a ascunde ideea concluziei . Se pare ca ideea a reusit sa treaca !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s