Cercuiesc

E vineri seara si sunt sacaita, n-am raspunsuri si tot cercuiesc, am trasat urme adanci de atata cercuit si risc sa continui un moment. E vineri seara si cercuiesc tot intrebandu-ma si asteptand. Cel putin doua raspunsuri ….

Fusta ii era doar pana putin deasupra genunchilor, stramta, conica, gri inchis. Sau maro, nu stiu sigur, neonul isi facea de cap dupa cum il traznea cheful. Dispozitia-i era complet neperpendiculara asa ca batea anapoda si amesteca culorile. Fusta era deci de o culoare indecisa dar era clar deasupra genunchilor si avea cu siguranta slit fasonat cu funda neagra, stralucitoare. Slitul iesea clar in evidenta chit ca nu prea avea de ce, era doar stramb si complet deplasat. Spre stanga. Eu il priveam serpuind serpuitorii de vinerea seara si nu-i admiram asimetria imperfecta, prea evidenta, prea asimetrica pentru gustul meu. Ma intrebam „de ce oare” ?

Punga e mereu albastru deschis, e mereu perfect patrata si intotdeauna din hartie-carton, neteda si cu funda bleu la maner. O vad in fiecare dimineata, din cand in cand la pranz si sistematic pe seara. Niciodata nu-i singura, o insoteste sistematic un chinez mic de statura, slab, carunt si cu o urma timida de mustata. Tipul merge repede si-si cara punga intr-un mod ciudat, posesiv, parca fugarit mereu de ceva sau de cineva. Cand l-am vazut prima era pe la opt si jumatate si tocmai ajungea, purta un pardesiu gri pana peste genunchi si punga albastru deschis. Cand l-am vazut pentru prima oara nu m-am mirat, am inceput sa ma mir abia de la a doua intalnire, la masa de pranz. Acelasi chinez, aceasi punga, acelasi aer misterios. De atunci il tot vad si ma tot mir intrebandu-ma „ce oare?”

A mai vazut cineva o fusta stramta cu fermoar stramb dar stralucitor sau macar un chinez plimband o punga de carton albstru deschis ? Daca da, sa ma opreasca rogu-va din cercuit ca am inceput sa ametesc.