Sa cauti pana gasesti. Musai. Merita. Centrul, perfect centrul, intre doua turnuri de sticla mata un al treilea turn, dimensiuni perfect rezonabile. Nu, nu fugi, iti face cu ochiul, de sus s-ar putea vedea cupolele si danteleariile, Dunarea. Te rogi sa dea cu o ceva sansa, macar pe de pe la zece in sus. Etage. Cat mai bine orientate. Incepi si povestesti: nume, prenume, tara, scop. Nu! Scopul e optional dar nu te deranjeaza, poti comunica cu mana pe inima. Un formular, un numar, un pasaport. O cheie-cartela, ti se arata liftul – prima la stanga cum privesti spre vest – ai noroc etajul e asa cum l-ai visat. Sus, cu vedere. Printre ramuri si bucati de cer se vede undeva sub un pod, apa.
Dunarea.
Miroase a aer, spatiul e clar, designul contopeste. Privesti undeva departe si visezi undeva departe. Miroase a paprika si usturoi, paine prajita atat cat trebuie. Asfintiul se face simitit, cineva bate la usa. Despachetezi doar o pereche de sandale si un tricou verde praz. Adori verdele praz si sandalele romane. Inca nu ploua, poate nu va ploua. Un dus, miroase a savon de marseille si gingembre, „barbatesc” ar spune unii dar nu-i iei in seama. Apa nu doare, mangaie, aerisita. Soarele se strecoara inca dar din ce in ce mai timid, orele avanseaza, cobori, intrebi, nu stii decat semne si zambete tampe. Dai nas in nas cu alt zambet, al tau se simte eclipsat. Ceri lamuriri, planuri scheme, ceva de facut, undeva de ajuns repede, ceva de gustat, pana la capat.
Zambetul din fata ta explica in detaliu. Rar si la obiect, ia-o la stanga si mergi pret de o suta de metri, ajungi. Apoi te vei hotara singura.
Iesi, ajungi si decizi. Gusti, admiri. Se intuneca repede, incepe ploaia, din senin. Sandalele sunt fleasca, alergi din nou. E cald si ud si ceilalti au umbrele. Trec toate. Razi in gand. Amar. Ajungi in hol, picuri ploaie, zambetul te priveste amuzat si-si ofera un prosp alb, pufos. Nu-l refuzi.
E seara profunda si undeva printre ramuri se ghiceste Dunarea. Lumina e orientata, calda, invaluitoare, patul moale, alb – apretat si trage la somn. Te dai batuta cu placere si lasi tot restul pe maine.
Maine e deja azi, dis de dimineata, ora sase, mai ai cale lunga de facut. Momentul perfect, adori diminetile printre crengi. Dus cu aroma de citrice, apa pura, matasoasa, cobori din nou. Mic dejun cu fete de masa apretate si tacamuri oglinda. Salam uscat, branza alba si oua omleta, miroase a acasa, aproape acasa. Portocale presate si puse in sticla, cafea nemteasca cu aroma de „déjà vu” odata, demult. Fructe la discretie. Zambete la discretie. Un ultim strop si cobori, din nou. Holul mare , dreptunghiular iti face cu mana, sigur vei reveni. O iei la stanga si dupa o suta de metri indraznesti sa arunci o ultima privire, inapoi.
A fost. Mult prea repede. Va mai fi.
Articolul acesta participa la Superblog 2012.
Abisuri 
Răspunde-i lui Clipe încremenite (271012) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare Anulează răspunsul