Durere

Uneori cuvintele dor. Mai tare ca faptele. Impreuna cu faptele. Cuvintele dor cand sunt goale si grele si sunt aruncate din spatele zidurilor. Dor cand cad de sus si ajung repede, pe nepusa masa. Dor cand cad ilogic si rautacioase, cu multe argumente lipsa.

Gauri. Viduri. Sezatia de putere, supunere cu forta. Putere primitiva, cadere perimata, miros de putred. Cadere la comanda celorlalti, degeaba. Te feresti daca poti, cand poti. Cand nu crezi cuvintele, ripostezi, riposta vireaza brusc si te plesneste intre ochi. Inchizi ochii, numeri pana la zece, ceri detalii ti se dau la gramada. Cuvintele dor in continuare si mai goale. Degeaba.

Lumea-i stramba si se misca in cerc. Unii azi altii maine, tu la coada, multi in fata, multi pe langa. Cine linge mai tare primeste pe degeaba, restul nu conteaza, asta-i regula. Cenzura emotiilor, contrasensurile nu se pun la socoteala. Alta regula. Cenzura senzatiilor, nu intreba ca raspunsul doare, ii lipseste fondul, forma e seaca si scartaie pe tocuri inalte, marginile se ating. Zgomot ascutit de sec. Nu intelegi intreaba. Raspunsuri garantate pe riscul tau.

Cautam emotii.

Orice fel de emotie?

Sa respecte regula.

Emotia gustului?

Daca nu pisca.

Emotia locului?

Daca e vizibil cu ochiul liber.

Si daca nu?

Daca nu, taiem si spanzuram.

De ce ?

Pentru ca ne simtim bine.

Si daca nu mai ramane nimic?

Modificam regula.

Uneori cuvintele dor dar pana la urma trec inecate de uitare. Prostia insa doare intotdeauna. Si ramane.