Apa face in general
Ceea ce stie ea mai bine
Sa faca.
Apa face in general
Ceea ce poate ea sa faca
Mai bine
Apa face rotocoale !
Perfect concentrice
Si apoi se joaca cu centrele lor
De gravitate.
Asa a inceput de fapt
Totul.
Un fir de apa perfect centrat
A inceput sa se roteasca
De capul lui.
Apa s-a infuriat peste masura
Si a depasit limitele fixate
De altii.
Si a inceput sa roada, de draci
De pe margine
Pana s-a ales praful de maluri.
Si le-au fost ingropate crestele
De tot.
Malurile bucati
S-au hotarat sa nu se lase macinate
Degeaba
Si s-au revoltat peste masura
Scufandandu-se de tot.
Abrupt, din ce in ce mai abrupt
Pana ce totul a devenit in nuante de alb.
Si firul de apa, si resturile.
Spatiul ramas,
Gol,
S-a plictisit de tot la un moment dat
Si a hotarat sa se umple
Cu ceva.
Un cadou !
A strigat in haul din jur in gura mare
Cerand firului de apa
O broscuta
„Cat de mica, broasca sa fie”.
Firul de apa s-a gandit adanc
De tot
Si inainte sa se scurga pana la capat
Degeaba
S-a evaporat putin si a revenit in forta
Impins la suprafata de o carapace
Aproape formata.
Carapacea ascundea bine
Un verde in formare
Sub o forma atragatoare.
„Broscuta-broscuta mica”
„Nu ti-e frica de atatea nuante de alb ?”
„Mi-e cam frica zau
Ca de-aia vreau sa ies cu orice chip
La suprafata
Dar nu pot, ca sunt inca in formare
Si verdele dimprejur
Ma impiedica.”
Spatiul,
Inca gol si inca fara margini,
S-a uitat pierdut prin prejur
Cautand o oarecare
Aratare.
Dupa ce a cautat mult si bine
Timp de cateva valuri
Privirile i-au cazut din intamplare
Pe un om intr-o trecere, absolut intamplatoare.
„Omule in trecere, ti-ar fi oare
Cu suparare
Daca ai impinge un pic verdele
Inapoi spre fundul nuantei de alb
Sa poata si broscuta asta mica
Sa-mi umple haul
Cu ceva miscare
Ca sunt singur cuc si ma doare tare
Linistea
Inconjuratore”
Omul in trecere a privit uimit spatiul.
Era gol de tot si totusi
Graia.
I-au dat lacrimile de mirare
In ciuda firului de apa,
Lacrimile ii erau limpezi.
Apoi a privit carapacea in formare.
Broscuta parea in forma
Si fiabila
Si verdele avea potential
De dezvoltare.
Omul in trecere s-a oprit de tot
Si a impins pana n-a mai putut
Verdele
Inapoi in nuanta de alb.
Apoi a tras de carapacea in formare
Pana n-a mai putut-o numi astfel
Eliberand broscuta-mica
Si umpland spatiul
Cu ceva.
Verdele s-a amestecat in timp
Cu nuanta de alb
Si a devenit turcoaz
Colorand la randul lui
Firul de apa si lacrimile
Si pe copii copiilor lor.
Si asa mai departe
Multa vreme de-a lungul timpului si continua
Inca.
Lacrimile batrane
S-au cristalizat
Lasand in urma lor
Faleze.
La un moment dat
Faleze au inceput sa se numeasca
Broasca mai traieste si azi
Contopita cu natura.
Omul a disparut undeva
In peisaj.
Dar asta-i doar un amanunt
Nesemnificativ.
Acest articol participa la Superblog 2012
Sursa foto cadouri: LuxuryGifts.ro
Abisuri 
Splendid.
Da, este un loc superb, nu stiam ca exista, am ajuns din intamplare. Mai exista si intamplari fericite 😉
Textul tau e splendid. Si locurile descrise si faptul ca ai ajuns acolo, idem. Perfect de citit la vreme de seara.
Iti multumesc mult pentru aprecierea pozitiva.
”Spatiul ramas,
Gol,
S-a plictisit de tot la un moment dat
Si a hotarat sa se umple
Cu ceva.”
Îmi place la nebunie ideea golului creator.
E ceva frecvent 😉
Aluatul ăsta al vorbelor tale se mulează perfect pe idee!
Eu încă-l frământ, dar fără nimic concret, deocamdată. Am obosit îngrozitor.
Pentru mine a fost exact pe dos, legenda a venit repede si pe tava tare greu mi-a fost cu legumele. Nu pentru ca n-as fi pentru (dimpotriva!) dar nu am gasit in,spiratia necesara unui articol in ton cu blogul … Zic ca noaptea e un sfetnic bun, vezi ce iese maine .
Ah, nu legenda-i de vină, dimpotrivă, e o temă generoasă căreia sper să-i dau ceea ce merită. Oboseala mea are rădăcini adânci, mă resimt și nu mai dau randamentul pe care mi-l doresc. La legume nici nu mă pot gândi, nu acum, am mâncat prea mult! 🙂
😉
Eu, daca nu scriu dimineata, nu storc nimic dupa .
[…] Legenda a fost amuzanta broasca si calcarul le identificasem de la inceput, erau perfecte pe un fond turcoaz. Pe la versul treizeci mi-am dat insa seama insa ca-mi lipsea omul – era conditie enuntata si cum ratasem deja ceva conditii impuse, suflam si in iaurt. Omul l-am introdus discret, in trecere. Rezultatul m-a uns pe inima. […]
[…] cam de acelasi tip scufundate in cam acelasi fel de context, ar fi fost sa fie cu siguranta turcoaz, albastru turcoaz cu batai verzi printre cercuri in alte cercuri, si ultime cercuri la randul lor […]