Abisuri

Unii imi spun ca lucrurile se intampla oricum si eu tind sa-i cred pe cuvant. Am invatat sa ghicesc firul lucrurilor de la primul pas al zilei. Am invatat sa ma las purtata de ordinea lor predefinita in cautarea unei destinatii impuse. Cuminte. Astazi, dis-de-dimineata, firele-mi pareau zglobii si verzi pana mi-am dat seama ca n-as fi putut cu nici un chip rata o intoarcere de ultim moment, o intoarcere obtuz-cracanata, nu mai mult de sase pasi dus-intors dar totusi intoarcere.

Tind sa cred unghiul respectiv si-a cam fortat limitele impuse, amestecand firele, ghem, si impunandu-le o revizie globala a strategiei pe termen scurt.  

Am ratat cu putin primul tren dar am continuat sa zambesc, mi-am gasit un loc nu foarte incomod si m-am scufundat, nu mai mult de zece minute.  Am traversat peronul in fuga, am dat nas in nas cu un tanar dinamic si hotarat sa nu-si rateze sansa, am vrut sa-l ocolesc prin stanga lui, nu eram pe aceasi lungime de unda, si el tinea cu tot dinadinsul dar exact pe dos, m-am oprit pret de o secunda, l-am lasat sa-si vada visul cu ochii, mi-am continuat traversarea, evitand inchiderea automata in ultimul moment. Locul liber era stramt dar era la culoar, lumina nu prea era, m-am chinuit ceva, circa trei minute pentru o pagina scrisa marunt –  Houellebecq intr-o forma de zile mari – si apoi am lasat-o balta, cand nu e sa fie n-ai de unde si cu cat te prinzi mai repede cu atat mai bine. La un moment dat, o pauza lunga, cateva anunturi repetate-n bucla, “nu renuntati la optimism, s-ar putea sa va mai serveasca din cand in cand, se poate si mai rau, mult mai rau, haideti sa va dam un exemplu concret, tangibil, la nici doua statii distanta un om e resuscitat, traficul se petrece cu dificultate, pe o singura pereche de sine”’.  

Am lasat balta literele marunte si mi-am privit ceasul. Era rotund, nici mare, nici mic, sa zicem mediu. Estetic interesant, ar fi fost poate ceasul perfect daca nu ramanea in urma cand imi era lumea mai draga. Il primisem in schimbul altui ceas, aceeasi marca, cazut intr-o oboseala inexplicabila in mijlocul “perioadei de  garantie”. Omul de la tjghea nu reusise sa-si explice fenomenul “la noi merge bine, l-am testat timp de o saptamana, nici un minut de intarziere”.

Era deja tarziu, anunturile buclau periodic, barbatul de langa mine se foia pe scaunul incomod fasaind ziarul si tragandu-mi coate din cand in cand. Spre si jumatate am luat-o din loc, lent si cu multumirile de rigoare.  Cafeaua de dimineata am luat-o spre pranz, am zambit totusi si mi-am spus ca lucrurile se intampla oricum indiferent de cum si cat mi le-as dori eu.

Se intampla doar putin altfel.