Didier a făcut rost de o Toyota roșie, un pic ciobită, în care ne-am urcat cu noaptea-n cap. Drumul e un fel de pastă roșie, praf amestecat cu ploaie. Ajungem înainte de șase, ne cazăm, de seară mâncăm un orez extrem de alb, la zece fix se ia lumina. Adorm greu și mă trezesc într-un întuneric gros cât Africa. Nema curent, nema mobil. Deschid ușa și ascult. Vântul împrăștie doar șoaptele savanei. În rest, doar eu. O veni ea, dimineața, îmi spun, apoi intru înapoi în cameră și aștept. Mulți ani după, tot nimic.
Lasă un răspuns